English
Start Free trial

Pontajul avocatilor, un rau necesar?

Din ce în ce mai mulți avocați încep să perceapă avocatura ca un business în sine. Până la urmă, funcționează după aceleași reguli – eficiență, competitivitate, profit și pierderi. Diferența intervine însă la modul specific de tarifare și facturare, la modul de gestionare a orelor lucrate.

Avocații vând timp și de aceea primul pas în managementul activității zilnice este pontajul, mai exact înregistrarea orelor lucrate. Deși câștigurile în avocatură se bazează pe acest lucru, în mod ironic, înregistrarea lor duce la scăderea veniturilor prin volumul de timp solicitat. Pontajul devine astfel un “rău necesar” care trebuie realizat de toți avocații.

Pontajul a apărut ca instrument de management în firmele de avocatură din Statele Unite încă din 1940. A fost momentul în care s-a definit și conceptul de tarif orar, atât de intens folosit în momentul de față. Deși criticile cu privire la acest model nu au întârziat să apară, argumentându-se că încurajează ineficiența în defavoarea inovației, tariful orar este în continuare perceput ca fiind cel mai onest mod de a remunera serviciile juridice.

De ce trebuie să pontăm?

În primul rând, pontajul oferă o situație clară asupra eficienței cu care se lucrează. Astfel, pe baza pontajului, se poate urmări gradul de încărcare și randamentul avocaților, fiind un instrument indispensabil în evaluările de performanță.

În al doilea rând, este un suport important în deciziile manageriale pentru că asigură o imagine completă la nivel de client și contract, cu profitabilitatea aferentă. Aceste informații pot influența decisiv politica de prețuri a firmei și reprezintă un suport în procesul de facturare.

Mai mult, pontajul asigură un grad ridicat de transparență față de clienți, un lucru care nu trebuie neglijat în contextul unei concurențe acerbe. Este indicat ca o situație clară a activităților desfășurate să însoțească factura trimisă unui client.

Cum trebuie să pontăm?

Din start, situațiile în Excel sau pe hârtie sunt total neindicate datorită volumului mare de muncă pe care îl presupune agregarea datelor. Până la urmă, pontajul nu are rolul strict de a înregistra niște activități, ci poate fi folosit mai departe în procesul de emitere a facturilor, în rapoarte de activitate pentru client și în calculul unor indicatori de eficiență.

O situație completă privind pontajul trebuie să includă, dar să nu se limiteze la informații despre data pontajului, ore lucrate pe activitatea în cauză, persoana care înregistrează pontajul și clientul pentru care s-a derulat activitatea. Este recomandat ca în plus față de aceste informații să se urmărească și contractul pe care se lucrează, proiectul de consultanță sau dosarul de instanță. Cu cât aceste informații sunt mai detaliate, cu atât se vor putea face analize mai detaliate și se va putea răspunde la întrebări de genul:

– Cât am lucrat pentru un client?

– Cât am lucrat pe un dosar?

– Este profitabil un proiect?

Orele consumate pe activități interne sunt la fel de importante. Evidența lor poate ajuta ulterior la o analiză realistă a timpului și eficienței, chiar la nivel de avocat. Astfel, se poate pune în balanță timpul petrecut pentru research sau administrative și timpul efectiv facturabil clientului.

O aplicație software poate ajuta acest proces de înregistrare a timpului prin intermediul calendarelor inteligente, alerte și ghidarea utilizatorului. Cu uneltele potrivite, timpul de completare nu depășește 10 minute pe zi. Mai mult, o soluție online face posibilă înregistrarea pontajului din orice locație, de la birou, de la client sau de acasă, fiind necesară doar o conexiune internet.

George BĂRCUN

Dezvolta-ti firma de avocatura!

Alatura-te marilor case de avocatura care au ales solutia KeyVision!

  • This field is for validation purposes and should be left unchanged.

KeyVision PRO - Soft pentru avocati - Footer